Relicvele trecutului în Casa Terorii

Memorie colectiva si trasee turistice la Budapesta. Spre deosebire de romani, ungurii au “rezolvat” trecutul comunist transformandu-l in repere ale memoriei colective si obiective turistice introduse cu succes in circuitele internationale.

In aceasta toamna, Ungaria a comemorat 50 de ani de la revolta anticomunista din toamna lui 1956. O cifra rotunda care te face sa presupui intentii si manifestari de evaluare a efectelor si victimelor trecutului. Cu atat mai mult cu cat, din 1990 incoace, ei isi sarbatoresc ziua nationala la 23 octombrie, data la care in urma cu o jumatate de secol s-au declansat evenimentele consemnate de istoria comunismului mondial ca inceput al sfarsitului de regim.

Cum si-au “rezolvat”, asadar, vecinii nostri maghiari mostenirea comunista? Judecand dupa anunturile belicoase ale rafuielilor romanesti cu un trecut declarat “mort” in urma cu 16 ani, te-ai astepta, ca, – daca s-ar face dupa masurile noastre – , la Budapesta sa fi fost ori sa fie razboi civil.

La timpul lor… Cu asemenea ganduri ne-am deplasat la Budapesta, orasul care a ridicat in toamna lui 1956 baricade in fata tancurilor sovietice. Ungurii revendicau ceea ce nimeni din lagarul comunist nu indraznise in acea vreme sa ceara: pluripartidism; stabilirea colaborarii cu sovieticii si cu celelalte state pe baza principiului egalitatii si neamestecului in treburile interne; retragerea trupelor sovietice; libertatea totala de opinie si libertatea presei.

Timp de 13 zile, Ungaria intreaga fusese cuprinsa de tulburari in care populatia civila si o parte a unitatilor sale militare au luptat cu fortele serviciilor speciale maghiare si impresionante trupe sovietice. Pierderile unei asemenea inclestari sunt dificile de estimat. Dupa unele statistici, au fost ucisi 2.500-3.000 de maghiari, peste 19.000 au fost raniti, circa 200.000 au fost deportati ori s-au refugiat in alte tari.

Printre morti n-au fost doar revolutionari anticomunisti ci si cateva sute de agenti ori presupusi agenti ai serviciilor speciale maghiare. Conform datelor oferite de istoria comparata a comunismului, raportat la numarul locuitorilor, “lupta cu dusmanul de clasa” facuse in Ungaria printre cele mai numeroase victime iar procesele staliniste intentate unor fosti comunisti s-au soldat cu executia a sute de fosti ilegalisti. Oamenii se razbunasera, in 1956, pentru anii de teroare si pentru mortile ori disparitiile unor cunoscuti si apropiati. Impuscati, incendiati, spanzurati de felinare, chiar jupuiti de piele au fost, atunci, cei banuiti a fi “securistii” lor.

In vremea noastra. In bilantul european al anului trecut, Budapesta a fost capitala care-a inregistrat cea mai mare crestere de turisti. Numarul lor sporeste in continuare. Orasul cu trecut si aura imperiala, sectionat de strazi largi, anume concepute pentru parade impresionate ori promenada multimilor de calesti si trasuri s-a adaptat in regim de urgenta statutului de “capitala europeana”. Turistii care vin de departe se plimba pe Dunare cu vaporasul in stilul parizianului “bateau mouche”, fac circuite ale orasului cu acelasi tip de program si autocare ca la Londra, viziteaza muzee de etnografie, istorie antica sau medievala, galerii de arta si case memoriale. Dupa un urcus in Cetatea Budei ori un concert de orga in Catedrala lui Matei Corvinul, se delecteaza cu gastronomia ungureasca si cu cantecele vreunui taraf de tigani, mai populari decat toti rromii Balcanilor prin multimea de turnee si discuri prin care-au fost promovati, cu strategii guvernamentale, in intregul continentului.

La Budapesta in circuitul turistic al orasului – si implicit cel international – a fost introdus si comunismul. Dupa ce-a fost fondat un institut de cercetare istorica dedicat tocmai studiului evenimentelor din 1956, atentia liderilor post-comunisti s-a concentrat in sensul introducerii unor repere temeinice ale trecutului apropiat in memoria colectiva a tinerelor generatii. Dincolo de functia lor educativa, Casa Terorii si Parcul Statuilor staliniste sunt o dovada a modului in care vecinii nostri maghiari au inteles sa valorifice vestigiile trecutului si in scopuri turistice. Nu numai ca ofera o inedita lectie de istorie calatorului venit de departe – cel mai adesea uimit in fata relicvelor unei lumi pe care el n-a cunoscut-o decat cel mult din carti – dar in acelasi timp sporesc atractia si curiozitatile orasului, aducand venituri importante statului maghiar.

“Casa totalitarismului”. Casa Terorii este un muzeu al totalitarismului – atat al celui de dreapta (reprezentat de regimul lui Ferencz Szalasi, liderul partidului de extrema dreapta “Crucile cu Sageti”), cat si unul al comunismului maghiar. In decembrie 2000, “The Public Foundation for Research of Central and East European History and Society” (Fundatia Publica pentru Cercetare a Istoriei si Societatii Central si Est-Europene) – fundatie publica finantata de stat – a cumparat cladirea din Bulevardul Andrassy nr. 60. Scopul il reprezentau crearea unui muzeu in memoria victimelor din cele doua regimuri, si, in acelasi timp, recompunerea vietii cotidiane si politice din acele vremuri. Initiatorii si-au propus sa prezinte ororile regimurilor totalitare intr-un mod tangibil, concret cu mesajul ca sacrificiul pentru libertate n-a fost zadarnic. Fondurile necesare au fost acordate de guvern, condus la acea data de premierul Victor Orban. In prezent, muzeul este finantat de Ministerul Educatiei si Culturii din Budapesta, prin fundatia amintita.

Cladire-simbol. Optiunea pentru edificiul din Andrassy nr. 60 nu fusese intamplatoare. Imobilul, cu o istorie zbuciumata, dateaza din 1880, fiind proprietatea bogatei familii Perlmutter. La inceputul lui 1937, Partidul Crucilor cu Sageti a inchiriat o parte a cladirii. In 1940, o folosea in intregime ca principal sediu al partidului. In toamna lui 1944, cand partidul lui Szalasi ajunsese la putere, subsolul cladirii a fost transformat in inchisoare. Din februarie 1945 (cand Ungaria a fost ocupata de trupele Armatei Rosii) si pana in 1956 a fost folosita ca inchisoare a AVH (politia politica de inspiratie sovietica). Dupa revolta anticomunista, in Andrassy 60 au fost amenajate birouri, incercandu-se stergerea acestui simbol al represiunii si terorii din memoria colectiva a budapestanilor. In anii  ‘70, subsolurilor unde mii de oameni fusesera inchisi si torturati li s-a dat destinatia de club pentru distractiile tinerilor comunisti.

Spatiu multimedia. Cladirea a fost renovata complet, atat in interior, cat si in exterior. Designul interioarelor, imaginea finala a salilor si fatada au fost gandite si realizate de un grup de arhitecti coordonat de reputatul Attila Kovacs. Muzeul este conceput ca un spatiu multimedia la realizarea caruia si-au dat concursul istorici, arhitecti, designeri, specialisti in comunicarea audiovizuala. Conceptia moderna care imbina mijloacele de expresie ale artelor vizuale si potentialitatile tehnicilor actuale de comunicare in masa, dupa care sunt realizate in prezent asemenea institutii, a fost ilustrata exemplar in Europa cu Memorialul din Caen (Franta) si Casa Terorii de la Budapesta. Rezultatele sunt pe masura. Vizitatorul unui astfel de loc are posibilitatea sa-si reprezinte trecutul in toate dimensiunile sale materiale si spirituale: de la modul de viata al omului de rand care traieste in tarcul unui regim totalitar, la caracteristicile diferitelor categorii sociale, evenimentele si personajele istorice, muzica ori presa epocii. Obiectele si piesele simbol sunt valorizate in cadre contextuale proiectate de specialisti, astfel ca gandirea si memoria vizitatorului sunt solicitate la maximum in scopul evaluarii, asimilarii si pastrarii in amintire a celor vazute, auzite si traite in cele circa trei ceasuri necesare pentru a epuiza programul prevazut pentru parcurgerea muzeului.

Elemente de constructie a reprezentarii. Impresia de ansamblu pe care ti-o da vizita in acest muzeu este aceea ca a fost destinat generatiilor tinere si in general celor care n-au cunoscut “in direct” un regim totalitarist. Mesajul este cat se poate de clar si de precis: ceea ce a fost nu poate sa se mai repete, trecutul repudiat fiind de-acum obiect de muzeu. Pentru vizitatorii care l-au trait, e un bun prilej de ordonare a amintirilor si de corectare a cunostintelor false pe care le-au asimilat in scolile si din ziarele de altadata. La intrare primesc reportofoane cu casti ale caror casete contin explicatii in limbile de larga circulatie. Pe peretii salilor sunt montate alte dispozitive audio unde doritorii pot asculta mar-turii privind acel trecut, discursuri ori muzica reprezentativa. Filme documentare pe tema prezentata in fiecare sala ruleaza pe monitoarele montate pretutindeni. De pe cele trei niveluri ale institutiei retin atentia salile dedicate taranilor (concepute sub forma unui labirint simbolic al cotelor construit cu ziduri din celebrul sapun botezat “Cheia” in Romania), afiselor publicitare din vremea anilor  ‘60, lagarelor de munca, procesului Imre Nagy (reproduce sala tribunalului cu mobilierul de epoca si ofera posibilitatea ascultarii in casti a procesului), reconstituirea biroului consilierilor sovietici si a cabinetului liderului comunist Racoszi, precum si automobilul de lux marca Zill a acestuia. Indelung zabovesc vizitatorii in Sala Crucilor ca Sageti, realizata sub forma unui compozitii. Incadrata de uniforme ale membrilor partidului de extrema dreapta maghiar si uniforme SS, in centru se afla o masa lunga si goala, pregatita ca pentru oaspeti. In capul ei, Ferenc Szálasi – statuie in marime naturala de factura celor din Galeria Tussaud a figurilor de ceara. Fotografii, filme si emisiuni radiofonice propagandistice ale extremei drepte de-o parte iar de cealalta imagini simbol ale deportarii si chinurilor evreilor maghiari. In spatele statuii lui Szalasi, Dunarea curge proiectata pe un mare ecran – simbol al drumului fara intoarcere facut de evreii ucisi la imbarcarea pe vase, in iarna dintre 1944 si 1945, si totodata al neputintei revenirii a unor asemenea epoci. La subsol, vizitatorii au prilejul sa cunoasca instrumentele de tortura, sa incerce toate tipurile de celule si sa se infioare in lumina si aerul “natural” al inchisorii de groaza si chinurile ei.

La alegere, suveniruri. Muzeul s-a deschis la 24 februarie 2002. Dupa cum ne-au informat Mathe Aron, muzeograf la Casa Terorii. De atunci si pana in prezent au fost peste doua milioane de vizitatori. Cei mai numerosi vin in grupuri – turisti straini in excursii organizate, clase de copii si tineri cu profesorii lor. Pretul unui bilet obisnuit de intrare este circa 7 euro cu reducerile adecvate pentru studenti si celelalte categorii favorizate in asemenea circuite. Ca orice institutie turistica de prestigiu, muzeul are o librarie. Vizitatorului i se pun aici la dispozitie informatii in pliante, brosuri si carti anume concepute despre locul pe care tocmai l-a vizitat ori despre tara in care se afla in toate limbile de larga circulatie. Cumpara si trimite vederi si carti postale cu exponatele Casei Terorii ori cu frumusetile Budapestei. “Piedica in calea uitarii” si cadouri pentru familie si prieteni sunt numeroasele marfuri cu “specific local” – statuete, cani, pixuri, agende inscriptionate cu simbolul Casei Terorii, lumanari ornamentale reprezentand busturi ale lui Lenin, Stalin, Racoszi si multe altele. Dupa cum ne-au marturisit vizitatorii cu care-am stat de vorba si insemnarile citite din cartea de impresii a Casei Terorii, mai eficiente decat toate discursurile anticomuniste si antinaziste sunt amintirile-simbol ale acestor epoci prezentate intr-un asemenea loc. Ungurii si-au “rezolvat” asadar rafuiala cu trecutul totalitarist cu beneficii deopotriva spirituale, politice si… pecuniare!

La noi s-a propus demolarea Casei Poporului

Un muzeu al terorii este si Muzeul de la Sighetul Marmatiei, tributar insa stilului de conceptie al memorialului de la Doftana. Daca e roman, vizitatorul Muzeului Terorii de la Budapesta nu va putea suprima analogia mentala dintre institutia fondata de guvernul maghiar cu concursul unor prestigiosi specialisti si potentialitatile ce le-ar fi oferit Casa Poporului din Bucuresti.

Ce mai spatiu multimedia si interactiv, de reputatie mondiala, s-ar fi putut concepe pe un asemenea suport arhitectural cu mijloacele moderne utilizate la Budapesta! Ce mai cantine muncitoresti cu cozi la meniul “specific comunist”, magazine cu “marfuri socialiste” ori camine culturale satesti cu program interactiv de sedinte ODUS, repetitii pentru “Cantarea Romaniei” si concursuri ale “muncii, tineretii si frumusetii” s-ar fi putut organiza sub imensitatea boltilor si culoarelor ei!

Mintea romanului de pe urma! – iti vine sa zici amuzandu-te si la gandul unei industrii a suvenirurilor cu marca “epocii de aur”. Amintirea propunerii de dinamitare a uriasei constructii facuta de cativa intelectuali “luminati” sterge insa gandul spre gluma.

Bibliografie despre Transilvania

In Romania, istoria recenta este obiectul preocuparilor mai multor institute de cercetare. Cartile cu continut stiintific sunt insa totdeauna adresate unui public restrans, educat in acest sens.

Judecand insa dupa cartile de istorie recenta prezente in librariile budapestane, vecinii nostri s-au maturizat si sub acest aspect inaintea noastra. Au depasit stadiul editarii de documente – gen reprezentat cu succes in regimul comunist – si al culegerilor de studii lipsite de unitate metodologica, stilistica si grafica.

Timp de cateva ceasuri am zabovit intr-o imensa librarie cu patru niveluri din Piata Nyugatti. Am rasfoit tratate bogat ilustrate pe tema lui 1956, dar si biografii dedicate lui Kadar, personaj complex care si-a pus amprenta de nesters asupra istoriei comunismului maghiar. Am remarcat numarul mare al albumelor pe tema Transilvaniei si felul in care au fost “periate” toate asezarile mai rasarite ale provinciei, astfel incat sa fie prezentat istoricul fiecarui castel sau casa declarata monument, in opera de opt volume ce le-a fost inchinata.

Parcul Statuilor din Budapesta demonstreaza cum poti sa obtii beneficii de pe urma comunismului.

Publicat in Jurnalul Naţional, marţi 19 decembrie 2006