Procesul unui “plagiat”: De ce-i plătiţi lui Cristian Preda strategiile de imagine cu bani publici?

Am câştigat procesul împotriva Universităţii din Bucureşti prin sentinţa secţiei a V-a Civilă a Tribunalului Bu­cu­reşti, pronunţată în dosarul nr. 27818/3/2007, rămasă definitivă prin ho­tărârea civilă a Curţii de Apel Bucureşti. S-a dovedit astfel netemeinicia acuzaţiei de plagiat ce mi-a fost instrumentată cu metode ce-ar stârni invidia acuzatorilor publici din anii ’50.

V-am adresat, domnule Ioan Pânzaru, zeci de memorii prin care solicitam să faceţi uz de atribuţiile funcţiei dvs. de rector al universităţii sto­pând ilegalităţile iniţiate sau pa­tro­nate de Cristian Preda, decanul de atunci al Facultăţii de ştiinţe Po­li­tice (FSP) în cazul meu. Căci ţine de fişa pos­tului dvs. şi responsabilitatea apli­cării legilor şi regulamentelor de func­ţio­nare ale Universităţii din Bucureşti în facultăţile din subordine. Vă de­mons­trasem, prin copiile documen­telor anexate acelor memorii, că acu­zaţia de plagiat ce mi s-a adus în vara lui 2006 era o strategie de construcţie a ima­ginii de “luptător contra co­rup­ţiei” a lui Cristian Preda aflat, atunci ca şi acum, în dubioase campanii po­litice. Ajuns decan pe fondul scan­da­lului deturnării unor fonduri eu­ropene la FSP (vezi articolele în ediţia online a Jurnalului Naţional la adresele Europenisme – Afaceri dubioase cu stiinta politica şi DNA a acoperit fraudele facute cu Stiinte Politice), în folosul său şi al găştii sale, Preda a aplicat tactica hoţului care, după ce a furat, strigă în gura mare să fie prinşi hoţii.

Aţi rămas impasibil, Domnule Rector, la toate circurile mediatice prin care decanul FSP lua startul cur­selor sale politice. I-aţi tolerat fraude şi ilegalităţi ş orb la orice dovadă. Fals intelectual (cazul studenţilor eliminaţi din examenul de licenţă pe temeiul altei găseliniţe mediatice a decanului Preda – pretinsul “soft american antiplagiat” – dar înregistraţi ca “neprezentaţi la examen”), grupe de seminar “topite” – şase într-una (dar unde-au mers banii din plăţile lor?!), titulari de curs fără drepturi legale şi încă alte abuzuri, chiar fapte penale de neînchipuit sub patronajul unei instituţii de prestigiu – Universitatea din Bucureşti. Mut şi surd aţi rămas, Domnule Rector, la sesizările de încălcare a Codului Muncii, iar desemnarea unui tânăr preparator ca titular al cursului de psihologie socială obţinut de mine prin concurs nu v-a atras nici o replică. M-aţi făcut să înţeleg dureros cu această experienţă că pe banii pu­blici se poate orice. Inclusiv plata daunelor materiale care-mi revin după procesul cu Universitatea din Bucureşti. Căci nu i se vor imputa nici fostului decan Preda, nici dvs., Rectorului care i-a tolerat fraudele şi manipulările prin care-a ajuns tocmai consilierul pe probleme de educaţie şi reformă al preşedintelui Băsescu.

Şi încă mulţi se mai miră că printre primele cinci sute prestigioase instituţii de învăţământ superior ale lumii nu e niciuna din universităţile româneşti!

Publicat in Jurnalul Naţional, miercuri 23 martie 2011