Pasiunile lui Nea Andruţă Ceauşescu, pământul şi băutura

Biserica, primăria, şcoala erau instituţiile rurale ale statului. La şcoală umblau mai puţin de jumătate dintre copiii satului. Cel mult patru ani. Bătrânii, femeile trecute de prima tinereţe şi copiii mai răsăriţi treceau regulat pragul bisericii ortodoxe la slujbele de duminică. Bărbaţii în pu­teri se-apropiau de popă şi icoane de Paşti şi Crăciun, la cununie, botezuri şi înmormântări. Cârciuma a fost agora satului românesc. Un demos specific ce interzicea accesul femeilor, dar incita schimbul de veşti, dezbateri şi confruntări în comunitatea masculină.

Nea Andruţă a fost un “om mai vesel”, a auzit de la cei bătrâni şi Constantin Neacşu, fost primar în Scorniceşti. Când a apucat să-l cunoască, tatăl lui Ceauşescu se-apropia de 60 de ani. Dar cărui bărbat nu-i place băutura?! Prin sat se spunea că numai ăl de-i bolnav nu bea dar şi acela încă pofteşte. Mulţi au profitat de această slăbiciune a lui Nea Andruţă, încercând să şi-l apropie şi prin el să ajungă la fiu.

La începutul anilor ’60 s-a auzit că Nicolae Ceauşescu, pe-atunci responsabilul cu agricultura din Biroul Politic al CC, va veni în vecini, la Negreni. Oamenii îl ştiau de “Niculae al nostru”. Au zis să-şi ceară înapoi adeziunile de intrare în colectivă. Îl căutau pe Nea Andruţă crezând că vor ajunge la el. Venea maşina de la cramă de la Drăgăşani după tatăl puternicului Nicolae Ceauşescu. Îl luau şi îl îmbătau. La Scorniceşti erau într-o vreme mai mulţi din familie: fraţii Ilie şi celălalt Nicolae Andruţă, sora Lina şi cumnatul Lică Bărbulescu… Cel mai uşor era să te-ntâlneşti şi “împrieteneşti” cu Nea Andruţă. Până când soţii Ceauşescu l-au luat şi l-au închis la Snagov ca să termine povestea aceasta. Nea Andruţă nu trecea de om rău în sat iar de suferit a avut şi el, zice fostul primar despre “domiciliul obli­gatoriu” din curtea vilei de la Snagov la care Nicolae Ceauşescu şi-a supus părinţii încă din 1964 înainte de-a fi conducătorul ţării.

Când bunicii au fost duşi la Bu­cu­reşti, Emil Bărbulescu, fiul cel mic al Linei – fata măritată în casa lui Andruţă şi a Lixandrei Ceauşescu –, împlinise 6 ani. Pe el şi surorile lui i-a dus des la biserică bunica Lixandra. Făcuse la fel cu fetele şi băieţii ei cât i-a avut sub ascultare.

“Viaţa nouă” începuse de ani buni şi în Scorniceşti dar anumite obiceiuri rezistau. Duminica, bunăoară, bărbaţii vizitau crâşma iar femeile biserica. Pământul pentru cimitirul din deal a fost donat de tatăl lui Andruţă. Şi prin aceea bunicii sunt ctitori la bi­serică. Cât despre bunicul Andruţă, avea o livadă de pruni în deal. Şi viţă-de-vie acasă. Vindea el ţuică şi vin. Nicidecum, din viciul beţiei să fi vândut pământ sau lucruri din casă ca să cumpere băutură.

Din orice pricină s-ar fi ivit însă, Andruţă s-a ferit să înstrăineze pământul. În toamna lui 1935, fiica mai mare Niculina îi scria bunăoară din Bucureşti, rugându-l să se-nţe­leagă “ca oamenii”. Reproşându-i astfel zestrea ce i se cuvine, făcea alu­zie şi la petrecerea lui prin “bodegi”. Se subînţelege din scrisoarea oprită de Siguranţă că nici măcar de dra­gul măritişului fetei, ţiitoare de ani buni a moldoveanului din Brăhăşeşti Şte­fan Rusu – ce-şi zisese Rusescu ajuns patron de cizmărie în Capitală –, Andruţă Ceauşescu nu se-ndupleca să-şi ciuntească pământul.

În acelaşi an, integritatea proprietăţii lui Andruţă a fost pusă iarăşi la încercare. I l-au adus acasă jandarmii pe Nicolae. “Dindărăt”, reia nepotul Emil Bărbulescu, povestea mamei sale Lina, copilă de 7 ani când s-a pe­trecut acest moment unic din istoria satului. Îl predaseră din post în post şi l-au dat părinţilor pe bază de proces-verbal şi angajament că nu-l lasă să plece de-acasă. În amintirea su­ro­rii, adolescentul era plin de sânge şi cu picioarele vinete. O săptămână n-a vorbit cu nimeni oricât au insistat ceilalţi să spună ce făcuse ori ce gân­­duri avea. În cele din urmă, taică-su a mers cu boii în târg, la Potcoava. I-a vândut şi i-a dat banii să plece. Du-te să nu te mai văd, i-ar fi strigat. Cu înjurăturile de rigoare. Părinţii n-au ştiut că el e la închisoare. Ştiau că e bine la Bucureşti, aşa le scria şi Niculina.

Mai târziu, bunicii s-au ferit să le povestească nepoţilor păţanii cu po­li­tica şi închisorile celui de-al treilea născut. Când au ajuns să con­vie­ţuiască şi cu cuscra din Petreşti în casa anume făcută pentru bătrâni din curtea vilei de la Snagov, mama Ele­nei Ceauşescu îi “împungea” că nu trimiseseră pachete nici nu-şi vizi­taseră fiul în lagăr sau la închisoare. Iar Lixandra Ceauşescu se scuza, ca la ţară, “eu n-am putut, maică, aveam atâţia copii!”.

Andruţă şi Lixandra Ceauşescu nu s-au plâns nimănui de înstrăinarea lor de copiii rupţi prea devreme de casă.

Anul 1919 în date importante

  • 6-11 ianuarie – eşecul insurecţiei comuniste la Berlin;
  • 18 ianuarie – deschiderea Conferinţei de Pace de la Paris;
  • 4 martie – la Moscova s-a format Internaţionala a III-a (Cominternul);
  • 21 martie – revolta comunistă condusă de Bela Kun proclamă Ungaria o Republică a Consiliilor;
  • 28 iunie – semnarea Tratatului de la Versailles între Germania şi Aliaţi;
  • 27 iulie – trupele lui Bela Kun sunt înfrânte de Armata Română;
  • 19 septembrie – semnarea tratatului de la Saint Germain en Laye între Aliaţi şi Austria, actul de dispariţie al Imperiului Austro-Ungar.

Firea românilor în legende

O legendă despre “inima uşoară” a românilor a fost povestită astfel de scriitorul Mihail Sadoveanu în romanul “Baltagul”:

“Domnul-Dumnezeu după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam.

Pe ţigan l-a învăţat să cânte cu cetera şi neamţului i-a dat şurubul.

Dintre jidovi a chemat pe Moise şi i-a poruncit: Tu să scrii o lege; şi când va veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu preaiubit, Iisus; şi după aceea să înduraţi mult necaz şi prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi bani ca apele.

A chemat pe ungur şi i-a ales, din câte avea pe lângă sine, jucării: Iaca, dumitale îţi dau botfori şi pinteni şi râşniţă, să-ţi faci sfârcuri la mustăţi; să fii fudul şi să-ţi placă petrecerile cu soţii.

S-a înfăţişat şi turcul: Tu să fii prost, dar să ai putere asupra altora cu sabia.

Sârbului i-a pus în mână sapa.

Pe rus l-a învrednicit să fie cel mai beţiv dintre toţi şi să se dovedească bun cerşetor şi cântăreţ la iarmaroace. A poftit pe boieri şi domni la ciubuc şi cafea: măririlor voastre vi-e dat să trăiţi în dezmierdare, răutate şi ticăloşie; pentru care să faceţi bine să puneţi a mi se zidi biserici şi mănăstiri.

La urmă au venit şi muntenii şi-au îngenuncheat la scaunul împărăţiei. Domnul-Dumnezeu s-a uitat la ei cu milă:

—Dar voi năcăjiţilor de ce aţi întârziat?

—Am întârziat, Prea Slăvite, căci suntem cu oile şi cu asinii. Umblăm domol; suim poteci oable şi coborâm prăpăstii. Aşa ostenim zi şi noapte; tăcem şi dau zvon numai tălăncile. Iar aşezările nevestelor şi pruncilor ne sunt în locuri strâmte între stânci de piatră. Asupra noastră fulgeră, trăzneşte şi bat puhoaiele. Am dori stăpâniri largi, câmpuri cu holde şi ape line.

—Apoi aţi venit cei din urmă, zice Domnul cu părere de rău. Dragi îmi sunteţi, dar n-am ce vă face. Rămâneţi cu ce aveţi. Nu vă mai pot da într-adaos decât o inimă uşoară ca să vă bucuraţi cu al vostru”.

Publicat in Jurnalul Naţional, miercuri 4 mai 2011