“Geniul din Carpaţi”

Cultul personalitatii lui Ceausescu, inspirat din practicile staliniste si maoiste, este una dintre cele mai cunoscute variante ale ideologiei comuniste nationaliste.

Comunismul a fost proiectat ca o societate de atei. In sens psihosociologic insa, nevoia de credinta este o constanta a constructiei psihicului uman. Curand dupa detinerea puterii depline, Mao si Stalin au luat locul lui Dumnezeu, religia zeului suprem fiind inlocuita cu propriul cult. Dupa moartea lui Stalin, in statele-satelit, comunismul dobandeste tenta nationalista. Liderii care reusisera sa se mentina vreme mai lunga la putere ca Mao Tze Dun, Tito, Enver Hodja, Kim Ir Sen sau Ceausescu au impus, in acest context, cultul personalitatii lor.

MOSTENIRE. Ceausescu a reusit sa intretina un cult al personalitatii de inegalabila amploare in spatiul european, in primul rand datorita timpului lung in care a detinut puterea (24 ani). Mostenise totodata de la predecesorul sau, Gheorghiu-Dej, controlul deplin asupra mijloacelor de comunicare si politiei represive.

In 1974 a preluat si functia suprema in stat, prin investirea sa ca presedinte al Romaniei. Era comandant suprem al armatei si conducator al organizatiilor de masa si obstesti. Eliminase din conducere fostii ilegalisti si-i inlocuise cu “aparatciki” – activisti formati in scolile de partid, selectati de el insusi in calitatea de coordonator al sectorului organizatoric si de cadre al partidului. In etapa de apogeu a puterii a recurs la o “dictatura de clan”, functiile importante fiind ocupate de familia si rudele sotilor Ceausescu. A practicat regimul clientelar initiat de Stalin. Activistii si specialistii originari din Oltenia sa natala aveau sanse sporite de promovare, in oricare segment social si politic.

Multe dintre premisele puterii absolute au fost mostenite din modelul stalinist. In multe dintre deciziile sale, Ceausescu l-a copiat si pe Hrusciov care a ratat insa posibilitatea de a se inscauna deplin in jiltul tiraniei lui Stalin. Ca si Hrusciov in 1953, Ceausescu si-a inceput epoca dupa principiul conducerii colective. Alt principiu generos in enunt – “adancirea democratiei socialiste”, preluat tot de la Hrusciov, ii permite sa-si aduca oamenii lui in conducere.

Paradoxal, dar apropiatii nu s-au gandit atunci unde vor ajunge cu aceste schimbari. Vor realiza dezastrul dupa eliberarea din functii, contemplandu-l pe “pretinul Nicu” de care se amuzasera pe vremuri in Biroul Politic in ipostaza de atotconducator si unic lider comunist al secolului XX, impodobit cu un sceptru de voievod – simbolul feudal si religios al puterii.

1968. Din marturiile pe care le-am consemnat de-a lungul anilor de la fosti lideri comunisti care s-au aflat in apropierea sa (Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Barladeanu, Gheorghe Apostol, Corneliu Manescu) reiese ca momentul decisiv pentru instaurarea cultului personalitatii a fost reprezentat de momentul august 1968. Discursul public prin care Ceausescu a condamnat invazia Cehoslovaciei de catre trupele Pactului de la Varsovia – eveniment de care nu fusese anuntat decat dupa producerea lui desi Romania era membra a Tratatului – i-au conferit un prestigiu de nivel international. Fapt necunoscut pana la caderea regimului, insisi membrii Prezidiului CPEx, la propunerea lui Maurer, au decis sa-i creeze lui Ceausescu un cadru care sa faca imposibila schimbarea lui sau imixtiunea sovieticilor in componenta grupului decizional, evitand manipularile la care acestia recursesera in Cehoslovacia. Astfel s-a creat situatia in care Ceausescu a ajuns “de neinlocuit”.

MEDIUL NOCIV AL PUTERII. Cu referire la tipul liderilor si stilurile de conducere, tema de studiu si dezbatere in mediile de specialitate este si raportul dintre componentele innascute ale personalitatii liderului si contextul favorizant al transformarii sale intr-un tiran. Te nasti sau devii dictator? Este acesta – prin credinta exagerata in calitatile si posibilitatile sale – un dezechilibrat psihic sau un supradotat? Din concluziile reiesite transpare cerinta de analiza a contextului in care se formeaza si evolueaza liderul, timpul indelungat la putere fiind un motiv al imbolnavirii sale de narcisismul si paranoia pe care construieste propriul cult. Printre componentele “toxice” ale mediului puterii se afla si continua dorinta a colaboratorilor si subordonatilor de a dobandi sau mentine simpatia superiorului prin stradania de a face si spune lucruri ce-i sunt acestuia pe plac.

Structurile de putere si cutumele de promovare ale regimului comunist in etapa consolidarii sale i-au permis lui Ceausescu sa se simta ca “pestele-n apa” in evolutia rapida spre postura de “geniu al Carpatilor”, “far al comunismului”, “om politic de renume mondial” ori “mult iubit si stimat conducator…”.

UNUL CAT TOTI. La Congresul al XI-lea al PCR (1974), Dumitru Popescu, secretarul cu propaganda a tinut o cuvantare de glorificare a lui Ceausescu. “Il facea – dupa spusele lui Alexandru Barladeanu – egalul lui Cezar, Napoleon, Alexandru Macedon, Pericle si Petru cel Mare. Numai impreuna, toti la un loc, mai marii lumii valorau cat Ceausescu al nostru! «De zece ani ne este baci!», zicea Dumitru Popescu parafrazand o replica dintr-o piesa ce-l avea ca erou pe Stefan cel Mare si asigurand auditoriul ca elogiile acestea nu sunt inventate. Si-atunci de ce sa nu le facem?”.

“Ceausescu a avut un ideal pe care l-a urmat cu fanatism: socialismul si comunismul, «visul de aur al omenirii». Acest ideal era chiar mai presus de persoana sa si nu a renuntat la el nici in fata mortii; in aceasta privinta nu-l banuiesc de viclenie”. – Silviu Curticeanu, fost sef al Cancelariei lui Ceausescu

“Societatea noastra a fost croita dupa mintea lui Stalin. Noi am trait in stalinism, iar Ceausescu nu a fost nimic altceva decat un Stalin al Romaniei. Ca el vorbea despre societatea socialista multilateral dezvoltata si cum i-or mai fi spus intelectualii lui, asta nu prezenta nici un fel de interes si nici nu avea vreo legatura cu mintea lui. In spiritul cultului lui Ceausescu niste intelectuali brodau fantezii…” – Ion Gheorghe Maurer, fost prim-ministru

VIS CARE S-A IMPLINIT

Printre multele naratiuni publicate dupa moartea lui Ceausescu, sora sa, Niculina Rusescu, in casa careia viitorul lider al Romaniei a locuit pe vremea cand isi facea ucenicia de cizmar a povestit urmatoarele: “Pe atunci, mesterii isi trimiteau ucenicii, calfele tinere pe la clienti, fie pentru a primi ce-i de lucru, fie pentru a inapoia cele lucrate. De multe ori, Nicolae pleca de dimineata si venea pe inserat. Imi amintesc, era dupa grevele de la Grivita, a aparut intr-o zi mult mai tarziu. Sotul meu s-a suparat rau de tot. Cand Nicolae a intrat in atelier s-a repezit si l-a palmuit pe baiat, strigand: “Ce ne facem noi cu tine? Ce vrei tu sa faci? Ce-ai sa ajungi?”. La care a cazut naprasnicul raspuns: Nene, eu vreau sa fiu Stalin al Romaniei!”. Ceausescu avea 16 ani.

Publicat in Jurnalul Naţional, luni 8 mai 2006