De ce s-a făcut Nicolae Ceauşescu cizmar

Din povestea plecarii primilor trei copii ai Ceausestilor sa se faca, in Capitala, cizmari mai sunt in satul natal franturi precum cele relatate de Constantin Neacsu, fost primar in comuna in regimul comunist si dupa aceea. Toti fratii ii datoreaza mult surorii mai mari, stie el din con­fe­siunile surorii mai mici Lina, ma­ri­tata Barbulescu. Iar Niculina si-a sa­cri­ficat tineretea ca sa-si ajute fratii. Le-a fost si mama, si tata, n-a mai avut timp pentru ea ori sa faca studii. A venit insa rar la Scornicesti si nici nu s-a vorbit prea mult de ea in co­muna. A ramas in relatii bune cu Nicolae Ceausescu, iar nepotii Zoe si Nicu o vizitau frecvent.

Dar prin anii ’80 umblau prin sat si altfel de vorbe. “Se pare ca Niculina s-a manifestat si a avut o iesire dura fata de Ceausesti”, a auzit zvonurile si Constantin Neac­su. “Am inteles ca ea si cu nea Marin Ceausescu aveau niste principii. De ace­a, sotii Elena si Nicolae Cea­u­sescu au rupt relatiile cu ei. Despre Rita (Maria) am auzit mai multe vor­bindu-se. S-a casatorit cu Agachi. Un frate al lui a ajuns, la un moment dat, mi­­nistru al constructiilor de masini. Rita se baga in toate. Ca sora Linei Cio­banu, nascuta la Potcoava, care fa­cea si desfacea multe pe-aici. Pana i-a ajuns la urechi lui Nicolae Ceausescu…”

Cam la atat duc urmele plecarii lui Nicolae Ceausescu din satul natal.

Cat despre documente, reiese din cele scolare ca pe Niculina au dat-o pa­rintii la scoala nu la 7, ci la 8 ani. A ter­minat-o in 1926, cand Marin ab­sol­vea clasa a III-a, iar Nicolae, clasa I. In 1929, cand, dupa Marin, l-a luat si pe Nicolae la Bucuresti, Niculina avea abia 15 ani. La ce varsta si cum se dusese fata cea mare a Ceausestilor in Capitala? Si cum se face ca trei din­tre frati au ales cizmaria ca meseria lor “preferata”?

La asemenea intrebari, ca la multe al­tele dintr-o biografie de dictator, nu puteam raspunde decat prin scenarii intretesute pe firele unor date per­so­nale si particularitati contextuale. Singurele institutii comunale din copilaria lui Ceausescu erau pri­ma­ria, biserica, scoala si trei banci po­pu­lare – Lanaru, Scornicesti si Suica.

Pana dupa al doilea razboi mon­­dial, in cea mai mare comuna a ju­de­tului Olt nu existau spital, dispen­sar, farmacie, oficiu postal, librarie ori cinematograf. Nici macar mori, ca­za­ne, postavarii sau tabacarii. Si­mul­tan cu frecventarea scolii primare de Niculina, Marin si Nicolae Cea­u­sescu, printre ceilalti fii de plugari in­va­tau si o fata de perceptor, un baiat de croitor si altul de cizmar. Tocmai ciz­marul acela ar fi putut s-o reco­man­de pe Niculina vreunui confrate de breasla din Bucuresti.

In atelierul lui Alexandru Sandulescu din Calea Victoriei 89 ucenicise, de altfel, si Ni­colae Ceausescu in primii trei ani de via­ta in Bucuresti (1929-1932), dupa cum declarase el insusi Politiei. Iar pro­fesia Niculinei, mentionata in fisa sa de cadre din 1945, este “rihtui­to­are”, nicidecum casnica. Putem de­du­ce si de aici ca pe fata de 12-13 ani o incredintasera parintii cuiva de in­cre­dere s-o duca la Bucuresti. Dupa cu­tu­mele vremii, ucenicia incepea cu treburile casnice din casa mesterului, nevasta aceluia purtand de grija hra­nei, tinutei si purtarii viitorilor lu­cra­tori. Prin “muncile domestice” pres­­tate in gospodarie se subintelegea ade­­s­ea si plata uceniciei in meserie si a traiului la oras. Un troc al serviciilor din josul piramidei sociale a epocii.

O noutate dupa razboi a fost an­ga­ja­rea femeilor in fabrici, ateliere sau magazine. Desi sunt platite cu 40%, maximum 80% din salariul dat pe­n­tru aceeasi munca lucratorului ba­r­bat, conditia de lucratoare califi­ca­ta e superioara celei de slujnica. “Me­seria-i bratara de aur” si pe dea­su­pra inseamna suprema emancipare pentru taranca ajunsa-n oras. Stiind-o pe fata plecata de-acasa cu “painea” meseriei in mana, parintii nu se mai tem ca ar gresi pe “calea pierzaniei”.

Dupa razboi, nici ca­sa­to­ria nu mai e ce fusese. Pentru a im­pie­dica decaderea moravurilor si in casta arma­tei, in 1931 s-a emis o lege care interzicea ofiterilor sa se casatoreasca inainte de implinirea a 25 de ani si fara consimtamantul scris al comandantului garnizoanei. Pentru vii­toa­rea doamna de ofiter, legea prevedea si cuantumul dotei, direct pro­por­ti­o­nal cu gradul mirelui. Fara zestrea prevazuta si un “certificat de onorabi­li­tate” – semnat de cinci respectabili ca­pi de familie din localitatea natala a miresei, plus primarul –, cununia nu putea fi incheiata. Cealalta casta, a preotilor, mentinea de asemenea re­guli clare. Incepand cu acordul epis­co­piei pentru oficierea casatoriei.

Se-ntampla des ca, la tara, fetele “sa fuga” de-acasa, convietuind cu cel ales fara cununie. Dar la oras apa­ru­se deja “casatoria pe incercate”. Pe­rechi de functionari, lucratori, inte­lec­tuali si alte categorii de oraseni de prima generatie isi luau cate-o ca­mera in chirie si inventarul minimal al unui trai comun pe termen neli­mi­tat. Mai excentrici, unii declarau pre­sei ca nu le mai pasa de obiceiul “de­pasit” al casatoriei. Altii, mai multi, ca n-au avut vreme de nunta. Si cei foarte multi ca n-au bani pentru nunta, nici pentru taxele impuse de Primarie. Motivul din care Niculina Ceau­ses­cu si Stefan Rusescu au stat ani buni impreuna, fara cununie, nu e stiut.

Niculina din Scornicesti, “cocoana” la Bucuresti

Copila din Scornicesti a spalat vase, a carpit, a primenit si leganat copiii mes­terului, a carat cumparaturi si a dus comisioane. Cand s-a “dezghetat” su­fi­cient, au introdus-o in atelier sa invete sa croiasca si sa coasa pielea in­cal­tarilor. In jargonul cizmariei, aceasta inseamna a fi richtuitor. O meserie “de lux” dupa aprecierea taranului: ai de lucru si iarna, si vara; nu te bate, ca-n camp, soarele ori ploaia; si, te-ai facut “cocoana” ori “domn” de oras! In cizmaria de lux a lui Niculescu, unde-si va aduce si fratii, l-a cunoscut, pro­ba­bil, Niculina si pe Stefan Rusu (Rusescu) din Brahasesti (Galati). Dupa spu­sele unui nepot, s-a mutat apoi cu el intr-o casa din zona Floreasca, o pe­ri­ferie a Capitalei pe-atunci. Ca­pa­tuit mester cu atelier, Rusescu aduce “cocoanei” sale acasa alta copila a unei neam mai sarman de la tara. Aceasta Elena (Lenuta) din Brahasesti va fi viitoarea nevasta a lui Marin Ceausescu, baiatul cunoscut in casa un­chiului si matusii Rusescu. Se calificase si ea cizmar in casa si atelierul Ru­sescu dupa metoda Niculinei. Asemenea relatii intre femei si barbati, ora­seni noi si rudele lor de la tara sunt in spiritul epocii. Du­pa relatarile Mihaelei Ceausescu, fiica cea mare a lui Marin si Elena, amandoi parintii au iubit-o si pretuit-o pe “tanti Nicu­lina”. Nevasta de consul cu misiuni la Praga si Viena, Lenuta din Brahasesti a uitat si ea repede de cizmarie. Dar sfaturilor gospodaresti si de viata ale matusii Niculina le-a dat curs totdeauna.

Publicat in Jurnalul Naţional, joi 19 mai 2011