“Publici sau pieri!”

Vladimir Tismaneanu a absolvit Facultatea de Sociologie din Bucuresti. Emigrat din 1981 in Statele Unite ale Americii este unul dintre romanii de exceptie care au reusit o prestigioasa cariera stiintifica.

Jurnalul National: Stimate domnule Vladimir Tismaneanu, dupa cartile lui Ghita Ionescu, Victor Frunza si Robert King despre istoria comunismului romanesc, ce aduce nou aceasta carte a Dvs.?

Vladimir Tismaneanu: De prin 1982 am scris masiv pe tema comunismului romanesc si a istoriei sale. Am publicat o serie de articole, plus ca am tinut de doua ori pe luna o rubrica la Radio Romania Libera pe tema istoriei Partidului Comunist. In 1990 am semnat contractul cu editura care a si publicat cartea si eram gata sa produc sinteza care aducea istoria comunismului pana atunci. Aveam la vremea respectiva facute multe interviuri si corespondenta cu diverse persoane din diverse parti ale lumii. Aveam propriile memorii

Si desigur o bogata bibliografie de specialitate pe tema comunismului mondial.

De asemenea lucrasem in arhivele Europei Libere, am lucrat in arhivele altor institutii de cercetare, inclusiv in California, la Institutul Hoover, unde sunt enorm de multe documente legate de comunismul international si comunismul romanesc. Ei, s-a prabusit comunismul, s-au schimbat datele si atunci, un om la care tin foarte mult – Matei Calinescu mi-a spus: “Daca vrei sa faci intr-adevar istorie serioasa si respectata profesional, imperativul stiintific reclama incercarea macar de a intra in arhivele partidului comunist.” Imediat dupa  ‘90, am inceput tentativele de a afla si intra in aceste arhive.

Am citit atent partea introductiva despre aventura cu arhivele romanesti. Nu reiese deloc din carte admiratia fata de cei pe langa care a trebuit sa faceti uz de influenta. Demersuri “romanesti”, de sus in jos, ca oameni cu statut de functionar public “sa te serveasca”. Si v-au “servit” pentru ca veneati din America unde imaginea tarii “se voia buna”.

Exista atunci o ierarhie birocratica care nu stiu daca a fost zdruncinata…

Nu, n-a fost. Arhivele Nationale declarau ca au pus in circuit public documentele privind “epoca Dej” dar fondurile privind sectorul organizatoric si propaganda – foarte importante pentru descifrarea perioadei – nu pot fi consultate…

Pe mine ma intereseaza, dintre toate, din motive personale, arhiva Comisiei Controlului de Partid, in momentul de fata. Nici eu nu reusesc sa intru acolo.

Fata in fata cu aceasta situatie, nu va este teama ca aceasta istorie a comunismului pe care Dvs. ati scris-o va fi contrazisa de kilometrii de arhiva inca nepusa in circuit?

Marile ipoteze ale cartii mele vor fi probabil nuantate, dar nu cred ca vor fi contrazise. Al doilea lucru, in momentul de fata eu vad lucrarea mea ca o sinteza. Un trunchi din care sa apara ramificatii. Sunt gata sa impartasesc tot ce am in raport cu oameni care studiaza comunismul. N-am facut istoria institutionala, n-am facut analiza Comisiei de Cadre a Partidului, n-am facut institutia procesului spectacol despre care ati scris Dvs., cazul Patrascanu, cazul Calmanovici  un intreg univers tematic care urmeaza a fi sau este in plina desfasurare. Toate aceste lucruri sunt abia in procesul de a fi scrise, de a fi cercetate si sunt partea de stiinta politica de care avem nevoie.

Ati realizat o abordare esentiala pentru intelegerea sistemului comunist cu aceasta istorie politica a sa. Sunt insa multi istorici azi in Romania preocupati de contemporaneitate. De ce credeti ca se feresc ei asa tare de istoria economica si sociala?

Este nevoie de profesionalism, avem nevoie de oameni care sa faca aceste cercetari. Asta inseamna sa isi petreaca foarte mult timp, sa citeasca documentele Comitetului de Stat al Planificarii, sa citeasca sedintele de Birou Politic in care s-au discutat toate aceste lucruri, sa mearga putin prin arhivele Bicazului, Canalului.

Mi s-a intamplat in mai multe randuri sa intreb cercetatori preocupati de studiul comunismului ce evolutie ar fi avut Romania fara hiatusul acelui regim. Raspunsul pe care l-am primit mai des a fost – nu m-am gandit. Dvs. ce credeti?

Situatia internationala era clara: al doilea razboi mondial fusese castigat de coalitia antifascista. Deci un regim de dreapta de tip fascizant este greu de imaginat. Mai degraba as fi vazut un regim de tip grec, poate o finlandizare. Deci, daca Stalin nu ar fi impus asa-numita democratie populara, si daca lucrurile ar fi fost lasate sa mearga intr-o directie fireasca, cred ca ar fi fost o democratie in stil romanesc, tot asa cum a existat o democratie in stil grecesc.

Revenind la cei 25 de ani de lucru care se afla in spatele cartii in discutie. Cum este sa reusesti in America?

Raspunsul cel mai simplu este: “Foarte greu!” A, in momentul in care ai reusit si ai ajuns la acest liman, evident ca lucrurile apar relativ usoare, dar cum sa va spun  Nu neg ca exista si structuri de oportunitati, ca exista si coincidente. Mi s-a spus ca am si ceea ce francezii numesc “le don de l ‘amitie”, conteaza sa stii sa fii prieten si sa-ti placa acest lucru. Sa nu te ascunzi intr-un barlog si sa astepti sa vina pozitia de profesor universitar la tine. Trebuie sa participi si – este un lucru dificil – la viata comunitatii stiintifice. Sa scrii mereu, nu degeaba se spune: “Publici sau pieri.”

In acelasi timp reusiti sa fiti foarte prezent in Romania.

Am avut momente de mari satisfactii in viata stiintifica americana, la universitatea mea, unde predau de 15 ani si la Universitatea Philadelphia, unde am predat. Dar pentru mine, participarea la aceasta constituire a stiintelor politice in Romania si la procesul de democratizare a tarii este si chestiunea cea mai dificila, dar, probabil, si cea care mi-a dat cea mai mare satisfactie.

In America, se spune, sunteti cotat ca “expert pentru Romania”. Ce inseamna aceasta?

Inseamna ca ti se acorda, pe baza unei experiente stiintifice care a fost validata, un statut de consultant de mediile de informare. Mai ales cand subiectul este fierbinte. Pe baza aceasta – a ceea ce publici – se construieste un prestigiu sau o autoritate intelectuala, nu de alt ordin. Articolele si sfaturile acestui expert sunt luate in consideratie in momentul cand se cristalizeaza linia politica in raport cu Romania. Expertul intervine in diverse situatii. Intervine si in momentul in care trebuie sa analizam daca schimbarea care are loc intr-o tara, in cazul de fata Romania, este reala.

Cum va “simtiti” cartea aceasta, ultima in raport cu celelalte numeroase si de succes aparitii editoriale?

Sincer sa fiu, nu pot sa aplic faimoasa metafora pe care dintre copii ii iubesc mai mult, pentru ca in cazul meu am un singur baiat si il iubesc cel mai tare. Poate din cartile initiale, cea mai draga imi este “Mizeria utopiei. Criza marxismului in Europa de Est”. Daca as fi intrebat cu faimoasa intrebare: “Dintre toate cartile tale pe care ai lua-o pe o insula pustie?”, raspunsul ar fi ca nu mi-as lua cartile mele pe o insula pustie, ci as lua cartile altora. Dar daca ar veni cineva pe care-l admir enorm sa-mi spuna: “Nu am timp sa-ti citesc tot ce ai scris intr-o viata, spune-mi din tot ce-ai scris ca sa stiu cine esti, ce carte mi-ai recomanda?” – as alege-o pe aceasta.

TRASEE AFECTIVE

In prefata cartii, Vladimir Tismaneanu marturiseste ca provenind din mediul unei familii de ilegalisti, a descoperit “foarte devreme contrastul dintre legendele oficiale si diversele fragmente de adevar subiectiv asa cum apareau ele in discutii private, marturisiri sincopate si ironii muscatoare”. Intrebat daca aceasta biografie nu amprenteaza subiectiv tema tratata, autorul raspunde: “De 30 si ceva de ani sunt un outsider in raport cu microcosmosul comunismului romanesc si cu cosmosul comunismului in genere. Cu atat mai mult cu cat sunt un critic si al ideologiei si al practicii. Pe de alta parte, biografia mea este a unui insider – m-am nascut in acest univers. In procesul scrierii istoriei comunismului am incercat sa gasesc la intersectia diverselor marturii ceea ce cred a fi adevarul”.

Publicat in Jurnalul, duminică 5 iunie 2005