Misterele diplomaţiei

Ce spun oficialii romani despre rosturile si foloasele lor? Pe ce criterii sunt selectati si evaluati? Greu de raspuns dupa intalnirile pe care le-am avut cu unii dintre ei la Paris.

Cand urmeaza sa scrii despre diplomati, prima tentatie a documentarii este recursul la consideratiile istoricilor si politologilor. Anticul Varo, bunaoara, considera corpul diplomatilor ca “suma inteligentelor” si “elita valorilor” unui stat. Nu poti omite nici opiniile mai recente ale lui Raymond Aron. Orice putere care intelege sa apere si sa promoveze interesele multimii pe care le reprezinta isi va alcatui “un corp diplomatic de elita”, scrie acesta. Dar este, oare, “corpul diplomatic” romanesc “de elita”?… Raspuns am incercat sa gasim la Paris.

DIFICULTATILE INFORMARII. Am trimis mai intai un mesaj prin internet pe adresa ambasadorului Romaniei la Paris, Excelenta-Sa Sabin Pop. Solicitam un interviu pe tema emigratiei si a personalitatilor romanesti din Franta. Prompt, am fost indrumati catre dl Virgil Tanase, directorul Centrului Cultural Roman (CCR) de la Paris. De la cabinetul directorului CCR nimeni nu s-a mai deranjat sa raspunda. Dupa o saptamana de asteptare, timp in care echipa de gazetari a Jurnalului National ajunsese la Paris, am incercat numarul de telefon primit de la ambasada. Timp de doua zile (zile lucratoare in toata Europa!) telefonul a sunat in gol. Ne-am dus atunci la ambasada.

MIZA TINERETII. In cateva minute stam de vorba cu dna Miheia Malina Blebea. A absolvit in urma cu patru ani Facultatea de Stiinte Politice din cadrul Universitatii Bucuresti, si a sosit de putina vreme “in post” – atasat cultural al Amabasadei Romaniei la Paris. Experienta diplomatica are din “centrala”, adica din Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Dupa relatarea incercarilor neizbutite de contact cu directorul CCR, promite sa ne dea dansa un interviu pe tema anuntata, a doua zi. La sfarsitul intalnirii, doamna Blebea ne ceruse un numar de telefon de contact. Dupa nici un ceas, suna portabilul pentru deplasare al echipei, al carui numar fusese comunicat pana atunci la Paris doar doamnei Blebea. La celalalt capat – o functionara de la CCR. Cu “diplomatia” smecherului de Obor, interlocutoarea ne intreaba de ce n-am venit la CCR, unde fuseseram asteptati. Merge si asa – facem noi compromisul si stabilim intalnirea cu dl Tanase. Chiar daca doamnei Blebea “nu i-a fost aprobat” interviul promis, am avut cu prilejul celei de-a doua intalniri posibilitatea de a-i expune cateva dintre nedumeririle noastre. Discursul a avut efect.

In 1969, tanarul diplomat Sabin Pop a visat sa revina la Paris. Si-a implinit visul!

PRIMIRE LA AMBASADOR. Nu, ambasadorul Sabin Pop nu este nici pe departe un om lipsit de farmec. Dimpotriva, am spune! Plin de curtoazie, se ofera sa ne ghideze vizita in resedinta ambasadei.

Aflam din mers ca “problemele emigratiei romanesti” sunt solutionate cu mai mare promptitudine si eficienta. Doi reprezentanti ai Politiei romane se afla in misiune permanenta la Paris, unde colaboreaza direct cu Politia franceza pentru rezolvarea cazurilor antisociale comise de romani.

La intrebarea cum se face ca, dupa 15 ani de la caderea comunismului, emigrantii romani au pentru oficialii de la Paris tot atat de putina consideratie ca pentru “diplomatii lui Ceausescu”, ambasadorul ne raspunde imperturbabil ca si cum intrebarea ar fi sunat “de ce Romania nu are o imagine buna in presa franceza?”.

Ambasada Romaniei dispune de o sala de teatru comparabila cu Comedia Franceza

PALATUL BEHAGUE. In 1867 a fost construit castelul proprietate a contesei de Behague, cu sprijinul financiar, se spune, al lui Napoleon al III-lea, a carui amanta a fost.

La sfarsitul secolului al XIX-lea, Hotel de Behague indeplinea functiile unei somptuoase resedinte, unde ceea ce francezii numesc “le beau monde” gusta rafinatele placeri spirituale ale vremii. Caci Hotel de Behague avea o impresionanta biblioteca (bibliotecar era insusi poetul Paul Valery), tablouri si decoratiuni interioare de mare valoare si un teatru. Sala sa de spectacole este comparabila cu capacitatea celebrei Comedii Franceze.

Nici o resedinta de ambasada a vreunei tari est-europene nu dispune de asemenea potential pentru organizarea manifestarilor de promovare a “partilor bune” din imaginea lor. Pentru renovarea resedintei ar fi necesari peste 6 milioane de euro, la paritate din contributia ambelor tari (Hotel de Behague fiind cladire de patrimoniu pentru statul francez).Un manageriat bun si gasirea unor sponsori s-ar incadra in normalitatea preocuparilor Ministerului Culturii si MAE din Romania. Deocamdata insa, parca sfidand execeptionalele dotari si frumusetea resedintei, spatiile destinate relatiilor publice ale ambasadei sunt de o revoltatoare meschinarie.

INJURIA MANAGERIATULUI. Cam asa ar putea fi sintetizata intalnirea noastra cu scriitorul Virgil Tanase, directorul CCR. Venisem cu intentia unei convorbiri “punctuale” a carei tematica se incadra in chiar programul declarat de Institutul Cultural Roman (ICR), care patroneaza impreuna cu MAE centrele culturale romanesti din strainatate.

Cuvinte ca “manageriat”, “eficienta”, “logistica”, “performante manageriale” (cu referire expresa la evaluarea “in premiera” a directorilor acestor centre!), “responsabilitatea gestionarii banului public” – sunt cuvintele-cheie de pe site-ul ICR. Fie ca dl Virgil Tanase nu e la curent, fie  se declara, deliberat, contra lor. Cert este ca la cuvantul “manageriat”, directorul de la Paris reactioneaza ca la o injurie. Iar statistica – in viziunea domniei sale – tine de atributiile  Securitatii!

Dezacordul intre vorbe si fapte este frapant in cazul acesta. In “Strategia ICR pentru perioada 2005-2008”, Horia-Roman Patapievici, directorul ICR, si Valentin Naumescu, secretar de stat in MAE, critica predecesorii de la carma ICR tocmai pentru “personalizarea functiei publice”, “slabiciunea pentru viziunile particulariste si inchise ale culturii nationale”, “competenta manageriala echivoca sau simulata”. Asta se spune si scrie la Bucuresti. La Paris insa, dl Virgil Tanase se exprima despre CCR astfel: “Institutul meu este o vitrina”. “Institutul dvs.?!” – intrebam noi. “Da, vine raspunsul, pentru ca eu il conduc.”

Scriitorul Virgil Tanase (foto) se afla la Paris in fruntea unei institutii cu acelasi nume (in hartii) ca si cea condusa de H.R. Patapievici la Bucuresti – Institutul Cultural Roman

“Omul recent” al Romaniei are, in general, in reprezentarea vechilor elite, schema inoculata de istoria comunista ca boierii aveau ca principala ocupatie tocarea banilor la Paris. Chiar de-ar fi fost asa, erau banii si mosiile proprii. Nicidecum finantele publice.

“Noi construim. E ca un tren. Noi mergem de la Bucuresti la Vaslui. Noi stim ca la Vaslui ne asteapta un lucru important si vrem sa ajungem acolo. Treaba noastra este ca acest tren sa mearga. Cine se urca in el este problema Securitatii, nu este problema mea” – Virgil Tanase

NEOBISNUITUL ISTORIEI

Spiritul inclinat spre mondenitati al lui Carol al II-lea a determinat decizia cumpararii palatului Hotel de Behague in 1939. Fara curajul de a-si adjudeca ca proprietar palatul situat la doi pasi de Turnul Eiffel, in aristocraticul arondisment 7, regele a decis aici mutarea Ambasadei Romaniei. Primul ambasador cu resedinta in Hotel de Behague a fost Gh. Tatarescu. In vremea regimului comunist, ca si acum, de altfel, in apartamentul contesei de Behague domiciliaza ambasadorul roman la Paris.

MADE “ELITA ROMANIEI” DIN PARIS

Acestea si alte teorii ale dlui Virgil Tanase, platit din bani publici, nu ca scriitor roman la Paris, ci ca director de institutie romaneasca, stau inregistrate pe caseta la dispozitia superiorilor sai ierarhici de la ICR si MAE.

Despre rolul de manager: “Manager cultural n-am nevoie sa fiu. Nu sunt platit ca manager cultural. Eu cand dau un telefon si chem pe cineva, mie mi se raspunde. ( ) Omul de cultura fixeaza directiile, managerul vine dupa aceea si taraie caruta. Refuz aceasta constructie stupida a manageriatului, pe care o consider nociva in cultura romaneasca”.

Despre eficienta actului cultural: “Ce e asta?!? Nu ma intereseaza eficienta. Eficienta nu este un lucru care are de-a face cu nici o cultura. Sigur, e bine ca oamenii sa comunice, sa aiba ce bea, (!?!) nu asta este problema culturii”.

“PRIETENI DE-O VIATA”

Legat de modul cum face invitatii pentru manifestarile culturale organizate de CCR la Paris, dl Virgil Tanase indica urmatoarea strategie: “In functie de oportunitati, de propuneri, de ce mi se pare a fi semnificativ pentru spatiul francez. Cu ajutorul comisiilor de la Institutul Cultural Roman din Bucuresti. In aceste comisii sunt oameni, prieteni de-o viata, care ma sfatuiesc ce artisti, muzicieni sa aduc. Este o chestie de simt. Asta un manager nu o va putea face niciodata”.

Publicat in Jurnalul Naţional, luni 15 august 2005