Lavinia Betea: „Şi înainte de 1990 se făcea acest trafic de influenţă, doar că nu putea să se facă la cotele de acum” (V)

Publicat de Andrei Ando, pe site-ul www.vestic.ro, 8 iunie 2015

Andrei Ando: Foarte interesant acest recurs la memorie, care are la bază publicația agenției oficiale de presă a statului român, din 1990, când încă personalitățile tranziției nu se gândiseră să își cosmetizeze biografia. Nu știau ce va urma, ce va da bine la public în perioada următoare…      

Lavinia Betea: Da, au greşit. Este in­teresant și cazul lui Dinu Patriciu, care relatează în cartea respectivă cum a câştigat el un premiu ca arhitect, pe vremea lui Ceauşescu, din proiectarea unui magazin universal într-un oraş oa­recare din Moldova. Şi pe urmă aco­lo este trecut că a coordonat, mic, mi­ti­tel, şi ceva proiect în Dubai. Ei, peste 10-15 ani aflăm că Patriciu a fost un ex­traordinar arhitect care a fost plătit extraordinar de bine în Dubai, pe vremea lui Ceauşescu. De ce? Pentru că asta s-a și dorit, să se piardă anumite da­te reale despre structurile şi func­ţio­narea regimurilor comuniste, şi acestea să fie umplute cu poveşti frumoase ale oamenilor „extraordinar de talentaţi”, care se descurcau „extraordinar de bine”, care mergeau în străinătate. Se ascunde faptul că nu se mergea în oc­cident decât cu dezlegare de la Se­cu­ritate. Astea erau vremurile, indife­rent cât erai de valoros, de specialist, de apreciat. Statul român nu vroia să își lase valorile afară, dar nu numai valorile, ci în general pe nimeni! În 1967 Ceauşescu spune foarte ferm în Co­mi­tetul Politic Executiv: „Nu pleacă ni­meni în străinătate fără să nu fie „prelu­crat”.” Cine îndrăznea să nu execute ce comanda Ceaușescu, să își riște po­ziția și libertatea?! Punctul de vedere al lui Ceaușescu era că un român pleca în străinătate în interesul statului, nu în interesul său personal. Cine îndrăz­nea să treacă peste Ceauşescu şi să dea paşaport vreunuia care zicea că el vrea să ajungă în occident, că el merită, că lui i se cuvine?! Nimeni nu putea pleca fără „prelucrarea” aceea de rigoare. Unii nici nu au realizat că au fost prelu­craţi. Prelucrarea aceea se făcea la mi­nistere, la modul pervers. Erau unii trimişi în străinătate pentru a munci acolo, în diferite domenii, ca specia­liști, fie muncitori calificați, fie intelectuali, ingineri, profesori. Alții mergeau să facă contractări pentru fabricile lor. Ei bine, erau chemați la ministerul de resort, era convocat tot „lotul”. Acolo venea un colonel sub acoperire, care se re­comanda ca fiind angajat al ministerului, nimeni dintre cei care urmau să plece nu știa că el este de la Secu­ri­ta­te. Îi prelucra, le spunea ce obligații au acolo, ce răspunderi. Dacă în peri­oa­da șederii în străinătate omul res­pec­tiv nimerea într-o conjunctură mai deo­sebită, trebuia să o descrie la reve­ni­rea în țară. Se prea putea ca el să fi dat cu subsemnatul despre ce s-a în­tâm­plat acolo, şi astăzi să îi găsim de­cla­ra­ţia în arhivele Securităţii şi să aflăm că el a fost colaborator al Securităţii, când de fapt el s-ar fi putut să nu ştie că a dat Securităţii acea informare. Cert este că nu se temea Securitatea de cultu­ra şi de inteligenţa ta și te obliga, uneori explicit, alteori voalat, să scrii frumuşel ce își dorea să afle de la tine.

A.A.: Doamna Betea, erau oa­menii din imediata proximitate a lui Ceauşescu corupţi? Era Ceauşescu corupt? Pacepa, de pildă, care era la un moment dat şeful Securităţii, a revendicat şi primit o avere colosală te determină să te întrebi cum a pu­tut fi obţinută în condiţii de norma­li­tate.

L.B.: Pacepa putea primi multe lu­cruri în dar. Să vă spun însă altceva. Vio­leta Andrei se plânge că Elena Ceau­şescu o ura atât de tare, o invidia atât de mult din pricina eleganței sale, încât a interzis să apară la televiziune, în nu ştiu ce filme. Omul care o as­cul­tă, crede, pentru că el nu ştie că Ele­na Ceauşescu avea o translatoare de lim­bă engleză extraordinar de aranjată, de distinsă, care făcea de fapt serviciu de da­mă de companie. Această translatoa­re era extraordinar de frumoasă, Vio­leta Năstăsescu. În memoriile sale aceasta nu se sfieşte să spună că în mo­mentul în care au coborât din avion la Te­heran, Elena Ceauşescu s-a uitat că translatoarea sa, doamna ei de companie, era la fel de elegantă ca şi împă­ră­teasa Farah. Deci pe asta de ce o căra cu ea peste tot şi nu era invidioasă pe ea? Sau era o altă actriţă, soţia lui Ma­xim Berghianu, Silvia Popovici, cu care Ele­na Ceauşescu era în relații foarte bu­ne.

 A.A.: Bine, bine, dar de ce nu o lă­sa pe Violeta Andrei să fie anturată?

L.B.: Pentru că roiau regizorii în ju­rul ei, şi oamenii din televiziune, din ca­uza poziţiei lui Ştefan Andrei care gira în calitate de Ministru de Externe schimburile culturale, plecările în stră­i­­nătate. Un film în care juca Violeta An­drei automat ar fi fost selectat pentru a fi dat la schimb cu un film din Chi­na, înţelegeţi? Şi atunci ei vroiau să ba­reze astfel de lucruri. Demnitarii co­mu­nişti erau sub o foarte strictă supra­veghere a Securității. Inclusiv cei din Co­merțul Exterior, sau mai ales ei! Se­curitatea cheltuia oricât să obțină in­for­mații, se întâmpla exact ca astăzi, nu pu­teai să ai control asupra sumelor chel­tuite de serviciile secrete.

A.A.: Insist cu cazul Pacepa.

L.B.: Pacepa a primit, cu certitudine, foarte multe cadouri. Și Ştefan An­drei povestea că are foarte multe tablouri primite cadou. Un artist care deschidea o expoziţie în străinătate fă­cea un cadou ministrului de Externe sau lui Pacepa, șeful Securității, că nu pu­tea să iasă din țară fără viza lor. Dacă era scriitor cu o poziţie formidabilă în Uniunea Scriitorilor, nu ştiu ce îi făcea, dar sigur cotiza cumva. Ştefan Andrei mai povestea şi despre un alt troc – „erau plecaţi diplomaţii în străinătate, eu le plăteam întreţinerea de aici iar ei îmi cumpărau în valută cee ace aveam eu nevoie”. Acum, şi acest lucru este dis­cutabil, ce îi cumpărau, dacă cores­pundea rigorilor partidului, dacă se des­fășura clandestin.

A.A.: Azi se numeşte dare de mită și trafic de influenţă.

L.B.: Sigur că da. Şi înainte de 1990 se făcea acest trafic de influenţă, doar că nu putea să se facă la cotele de acum, asta vreau să spun. Erau acele interdic­ţii din cauza cărora unui demnitar nu i se permitea nici să îşi cumpere casă. Pu­teau să cumpere, tot cu semnul în­tre­bării și cu mari-mari riscuri, o casă pe numele bunicii, de exemplu. Dar ia­răşi se punea întrebarea de unde a avut bunica bani, iar anchetele erau foarte serioase. Vedeţi, nici povestea asta cu Pa­cepa nu găsesc că este normal. Noi avem o vorbă românească: suntem scumpi la tărâţe şi ieftini la făină”. Cam aşa am fost noi în relaţiie cu restituiri­le, retrocedările pe care le-am făcut, nu ne-am gândit la interesele comunităţii, ne-am gândit la interesele unor indivizi pe care i-am judecat într-o situaţie de necunoaştere a istoriei. Eu nu cred că Pacepa a fost un erou. Pacepa era un erou dacă făcea un grup anti-Ceau­şescu aici, în România, dar el a plecat în America, nu s-a auzit de el până prin 1986-1987, când s-a făcut acea joncţiu­ne între Moscova şi Washington şi când l-au scos şi pe Pacepa la înaintare. Lui nu trebuia să i se dea o avere pe care nu o putea justifica. Exact aşa ar trebui să procedeze şi cu cei arestați acum pentru incredibile fraude și fapte de co­rupție. Ce folos că îi bagă pe aceşti in­divizi la închisoare? Eu nu pot să le spun „politicieni”, ce politică au făcut ăş­tia? Cum poţi să îi spui „politician” unui om doar pentru că el a stat într-un birou și s-a dus în Parlament? Ori­ci­ne poate să stea într-un birou, să stea aco­lo pe un scaun, să îşi întoarcă ochii pe dos în nişte talk show-uri televizate, să se ducă în Parlament să voteze sau să nu voteze, după cum îi dictează parti­dul. Ce legătură are asta cu actul poli­ti­cii? Sunt nişte comportamente pe care şi un copil de 6 ani poate să le exhibe, da­că îl pui în această situație. Deci in­divizii aceștia arestați pentru fapte de corupție nu au nicio legătură cu politica. Averile lor înseamnă paguba comuni­tăţii. Folosesc acest concept de „pa­gu­ba comunităţii statale” tocmai pentru a mă detaşa de alte concepte, a că­ror enunțare ar putea părea comunistă. Ei, faptul că tu îi bagi în închisoare pe aceşti oameni cinci ani de zile şi ei au cumulate nişte averi care ajung pentru luxul a două-trei generaţii, aia nu e pe­deapsă. Ce înseamnă o închisoare? Stai acolo, primeşti o porţie de mâncare, te uiți la televizor, pierzi timpul.

 A.A.: Ce este mai grav e că personajele acestea își ispășesc pedeapsa și primesc un certificat din partea statului, cu care își continua viața nepătați, cu banii în cont.

L.B.: Sigur că da. Ajungi în închi­soa­re, citeşti, scrii nişte prostii și îți de­duci din pedeapsă. Prostiile acestea pe care ei le scriu sunt nişte palme pe obra­zul cercetătorului științific, al intelectualului care munceşte cinstit. Cum nai­ba poţi tu, în închisoare, să te documentezi? Cum poţi să faci studii în în­chisoare? Mai sunt şi alte aberaţii ale sistemului, de pildă să vină profesorul în penitenciar să te asiste. Or profeso­rul nu este plătit să vină în închisoare, să stea să dea examene, este o degra­da­re a profesiilor respective. Politicianul co­rupt ajunge să stea în închisoare și starea asta să fie o binefacere pentru el, dacă stai să te gândeşti. Nu pot fi de acord cu asta! Tot ceea ce nu poate fi jus­tificat trebuie confiscat, iar închi­soa­re să fie un supliment peste această pedeapsă firească.

  A.A.: Bașca, vorba conului Leo­ni­da.

L.B.: Bașca! Abia atunci aceste con­damnări ar fi nişte pedepse. Dar ve­deţi? Mai există o vorbă românească la care aceşti oameni foarte mândri de arta lor de a se descurca ar trebui să se gândeas­că. Se spune că „banii făcuţi cu dracu’, cu dracu’ îi mănânci”. Ce se va alege de aceste averi nemuncite, ne­cins­tite? Ce se va alege de averea pă­rin­­ţilor făcută aşa cum a fost făcută?! Câte o beizadea o va face praf şi pulbere. Ce se va alege de marile proprie­tăţi şi banii trimişi prin diverse bănci în străinătate, ajunşi pe mâna unor copii şi a unor nepoţi care nu sunt pregătiţi să gestioneze afacerile și banii? Ce să facă cu banii, cum să îi păstreze, cum să îi înmulțească? Ce face un om care are bani făcuţi uşor?

A.A.: Trăieşte bine, doamna Betea, fără griji, ca în paradis.

L.B.: Nu ştiu dacă trăieşte bine. Şi tra­iul ăsta bun e discutabil. Ce face, doar­me în două paturi? Nu poate să doarmă în două paturi. Mănâncă și în loc de 3000 de calorii consumă 6000 de calorii? Păi nu îi face deloc bine. Se du­ce nu ştiu unde în străinătate? Se du­ce degeaba, dacă nu are cultura co­res­punzătoare, că doar ce vede? Nişte ho­teluri de nişte stele mai ridicate. El nu e în stare să discearnă, să decan­te­ze, să se umple sufletește și dacă se du­ce în Egipt şi vede Piramidele, le vede de­geaba dacă el nu le plasează în contextul epocii şi nu cunoaşte istorie şi nu cunoaşte efortul cu care au fost cons­truite.

A.A.: Se întoarce acasă şi îşi cons­truieşte și el una. Piramida lui privată!

L.B.: Şi cui foloseşte?

A.A.: Orgoliului său. În Arad, bu­năoară, cred că am mai spus asta, este o curte în care sunt nu unul, ci două turnuri Eiffel.

L.B.: Da. Există şi acel prim celebru proprietar de turn Eiffel de la Slo­bo­zia.

A.A.: E mic copil! El are doar unul. La Arad sunt două în aceeași curte. Nu numai Slobozia a depăși­t-o, i-a depășit și pe francezi îm­bo­gă­țitul nostru de tranziție!

L.B.: Nu am ştiut. Mi se pare chiar in­teresant. Mai există şi o altă valoare. Eu consider, şi încerc să le spun tuturor celor cu care stau de vorbă, că cel mai valoros consum pe care îl poţi avea în această lume este consumul valorilor produse de geniile omenirii. Valorile produse de geniile omenirii sunt: valori­le literare, valorile artistice, valorile muzicale. Omenirea prin aceşti oa­meni a rămas în istorie, iar opera lor este tot ce poate fi mai de valoare pe lumea aceasta. Or tu, dacă nu ai „organul” adec­vat și nu eşti abilitat să guşti aceste valori, ce folos că ai bani? Tu nu eşti capabil să simţi plăcerea cuvenită pe care ţi-o dă o operă muzicală de valoa­re sau o operă artistică, sau o operă lite­rară. Că ai văzut Piramidele din Egipt? Le vezi şi la televizor. Tot cu atâta min­te le vezi. Eu pledez întruna pentru aceas­tă pregătire pe care părinţii trebuie să le-o dea copiilor. În felul acesta îi fac mai bogaţi. În lumea cealaltă, ştim cu toţii, nici cei care şi-au cons­tru­it piramidele nu au o poziție privilegiată. Au rămas acolo, în piramidele lor, alături de sclavii lor îngropaţi de vii. Cu certitudine sclavii nu le folosesc în lumea cealaltă, cum au crezut ei. Nici faptul că te duci într-un sicriu de aur nu îţi va folosi în cealaltă lume. Dar poți să te duci pe lumea cealaltă cu o bogăţie mai mare de senzaţie, de percepţie. Tot ce poţi să iei cu tine, zes­­trea ta, este memoria oamenilor în ceea ce te privește, felul în care ești per­ce­put datorită minții tale, a lumii tale in­terioare. Nu ceea ce este în exterior con­tează. Din acest punct de vedere, nu sunt perdanţi oamenii cinstiţi şi cultivaţi!