In memoriam Adrian Neculau, o personalitate a psihologiei contemporane

Inima profesorului Adrian Neculau (1938-2012) a încetat să mai bată în zorii zilei de 21 decembrie. A fost un actor principal al renaşterii psihologiei sociale în Europa de Est. O  veste tristă, în prag de Crăciun, răspândită de câteva ceasuri pe toate continentele lumii prin zeci de reţele de grupuri de cercetare, consilii ştiinţifice editoriale sau de conferinţe internaţionale din care magistrul ieşean făcuse parte. Căci Adrian Neculau a trăit la intensitate maximă ultimul sfert din cei 74 de ani ce i-a fost dat să-mplinească. În numai două decenii, a (re)adus psihologia socială în România şi s-a dăruit pe sine ca animator şi cercetător în psihologia contemporană. Doctor în psihologie din 1974,  sub coordonarea academicianului Vasile Pavelcu, pentru Adrian Neculau anul 1989 a însemnat o adevărată descătuşare. A fost un noroc pentru Universitatea „Al.I.Cuza” Iaşi să ia startul competiţiilor atunci declanaşate în învăţământul superior cu un astfel de profesor. Şi un privilegiu pentru renaşterea psihologiei în spaţiul românesc prin dăruirea energiei sale recuperatoare. A fost – iar istoria disciplinei va consemna aceasta –, un actor principal al renaşterii psihologiei sociale în Europa de Est. O privire retrospectivă asupra cercetărilor sale impune teme de relevanţă ale credinţei într-o Europă nedivizată de bariere culturale: memorie şi gândire socială, atitudini, influenţe, mentalităţi  şi, urmând drumul deschis de bunul său prieten, Serge Moscovici, reprezentări sociale ale sărăciei şi puterii.   În 20 de ani, Adrian Neculau a făcut, cum se spune, cât altul în mai multe vieţi. A fost fondator  şi decizional în instituţii şi organizaţii care configurează spaţiul actual al învăţământului superior şi cercetării ştiinţifice  precum  Asociaţia Psihologilor din România, Comisia de Ştiinţe Sociale a Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică, Asociaţia Română de Cercetare şi Intervenţie Psiho-Socială, Laboratorul „Psihologia Câmpului Social” etc. A clădit punţi de legătură între cercetarea românească şi reputate centre mondiale ale psihologiei prin prezenţa în reţelele  Observatoire Européen des Représentations Sociales, European Association of Experimental Social Psychology, Association pour la Diffusion de la Recherche Internationale en Psychologie Sociale, Centre International de Recherche, Formation et Intervention Psychosociologique, European PhD on Social Representations and Communication and So.Re.Com.THEmatic NETwork ş.a. A organizat conferinţe internaţionale, a publicat peste 200 de studii şi articole în volume şi reviste de specialitate, în ţară si în străinătate, a editat 15 cărţi de autor şi a coordonat 20 de volume colective, a condus  tezele doctorale a 38 de tineri din Romania, Moldova, Germania şi Israel. Şi lista ar continua încă mult căci ultimul  CV al profesorului Adrian Neculau din calculatorul meu are zece pagini. Toate aceste înşiruiri de merite profesionale ar fi o sumă a vieţii teribil de incompletă pentru acei care l-au cunoscut şi l-au admirat în împlinirea iubirilor pentru soţia Rodica şi fiul Radu, profesor de filozofie la  Universitatea Windsor (Canada). Când scriu „a fost” despre Adrian Neculau, cu egoismul funciar al naturii umane, în minte răsar, involuntar, şi cuvintele „îmi va fi greu” fără Adrian Neculau. L-am cunoscut în împrejurările caduce ale birocraţiei examenului de doctorat. Conspectasem bibliografie psihosociologică şi documente de arhivă, simultan cu „terenul” istoriei orale. Studiul reprezentărilor sociale datorate ideologiei şi instituţiilor comuniste mi se înfăţişa ca şi capcana unui nesfârşit labirint. Psihologii clujeni m-au „liniştit”: cuvântul hotărâtor în acceptarea tezei îi aparţine lui Adrian Neculau de la Iaşi. Îl cunoşteam din scris, nici măcar din vedere. Dar din ceremonialul tensionat al susţinerii tezei, am păstrat doar amintirea referatului său. Ascultam înşirate, cum aş fi vrut să le pot spune şi eu, eforturile şi dificultăţile temei. Fapt excepţional în mediul universitar românesc, profesorul mărturisea propriile eşecuri în abordările gândirii sociale amprentate de remanenţele formării „omului nou”. L-am cunoscut apoi, răspunzând invitaţiei sale de-a conferenţia despre tehnicile interviului creativ studenţilor de la Iaşi. Pe el şi minunaţii săi colaboratori, actuala „şcoală ieşeană de psihologie socială”. Ne-am întîlnit de-a lungul ultimilor ani de multe ori. Am colaborat la editarea unor volume colective şi a Revistei Internaţionale de Psihologie Politică Societală. M-am bucurat, aş putea zice cu  mândrie naţională, de prestigiul şi simpatia ce-i erau conferite în reuniuni internaţionale. Povestea aceasta este, probabil, mult asemănătoare amintirilor a zeci de doctoranzi şi colaboratori ai săi. Generos şi deschis, inventiv şi prodigios ca profesor, manager şi cercetător, într-o viitoare istorie a elitelor culturale post-comuniste, lui Adrian Neculau i se cuvine loc de statuie. Pe firul explicativ al reprezentărilor sociale de care s-a ocupat, sufletul lui Adrian Neculau a pornit în marea călătorie. În reprezentarea din poveştile moldoveneşti ale copilăriei sale, pe oamenii buni îi aşteaptă Sfântul Petru. În mână, cu cheile Raiului. Dar pentru cei foarte buni, aşa cum a fost Adrian Neculau printre semenii lui, poarta e gata deschisă. 

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 decembrie 2012