Dr. Lavinia Betea, despre anatomia corupţiei la români (I)

Publicat de Andrei Ando, pe site-ul www.vestic.ro, 1 iunie 2015

Andrei Ando: Discutăm cu doamna profesor dr. Lavinia Betea, biograful lui Nicolae Ceauşescu şi un foarte bun cunoscător al perioadei comuniste, cercetător aplecat asupra fenomenului comunismului şi dinamicii nomenclaturii dinainte de 1990. Doamna Betea, aş dori să aducem această discuţie în actualitate, prin analizarea în oglindă a fenomenului corupției politice. Care ar fi fost atitudinea oficială cu două decenii şi jumătate în urmă față de situațiile care acum au zguduit din temelii societatea românească: miniştri acuzați de șpăgi de milioane de euro, primari susceptibili de abuz și deturnare de fonduri, președinți de consilii județene arestați pentru luare de mită.

L.B.: Mă puneţi oarecum în încurcătură, pentru că m-aţi abordat foarte direct într-o temă pe care ar fi trebuit să o documentez în prealabil. Sigur că dacă ar fi vorba de un discurs scris mi-aş verifica toate datele pe care le am. Dar este o conversație, astfel că voi da mai puţine cifre şi voi face trimitere la situații și anumite cazuri concrete pe care le cunosc. În primul rând, cred că în regimul comunist nu puteau să se întâmple astfel de lucruri. Noi avuseserăm o conversaţie mai devreme despre profesori care se expun şi îşi etalează nudul pe internet și vă spuneam că în comunism așa ceva ar fi fost de neconceput.

A.A.: Nu numai fiindcă nu exista internetul atunci, ci pentru că moralitatea era alta.

L. B.: Exact! Nu pentru că n-ar fi fost profesoare care n-ar fi avut astfel de tendinţe exhibiţioniste care frizează anomalia, frizează anormalitatea, ci fiindcă exista conștiința faptului că ai o profesie cotată în viaţa publică cu o reprezentare care impune sobrietate. Tot astfel, nu era posibil ca în regimul comunist, într-o societate de dictatură, o societate ultrasupravegheată să se petreacă astfel de fapte de corupție. N-ar trebui să fie posibile nici într-o societate democratică, vorbesc de o societate unde funcţionează instituţiile, mecanismele democratice, dar la noi lucrurile în cei 25 de ani de tranziţie au deviat de la normal. Îmi amintesc cum vorbeau despre o “democraţie originală” cei care au succedat lui Ceauşescu. În fapt democraţia aceasta originală este un derivat de la democraţia socialistă. În regimul comunist se pretindea că adevărata democraţie este cea socialistă, socialismul fiind perioadă de tranziţie, nu democraţia burgheză.

A.A.: Iată că noi, după ce a căzut regimul comunist, am ajuns tot la un surogat de democraţie: democraţie originală.

L.B.: Da, şi răul a început cu prima echipă de conducere postceauşistă, căreia eu nu i-aş spune o echipă democrată. Ea spunea presei ce voia să spună, să se audă, exact ca propagandiştii dinainte, deci nu poate fi vorba de o echipă de politicieni care realmente au făcut o politică în interesul public. Ei au făcut o politică în dauna interesului public, începând cu unul dintre primele decrete (căci Iliescu a guvernat la început prin decrete). Era acel CPUN, o instituţie surogat care nu era mandatată de nimeni. Aş face o paranteză. Îmi amintesc că aveam un coleg care a scris rubrica de sport la ziarul Flacăra Roşie din Arad, Nicolăiţă se numea. Un tip foarte simpatic, un tip foarte boem, care după revoluție tocmai se pensionase şi pe care îl apucă să înfiinţeze un partid, Partidul Ecologist. Noi eram cu totul şi cu totul şocaţi, dar ajunge colegul acesta în CPUN. Eu sunt convinsă că acel CPUN a fost făcut pe subteran, cu nişte oameni mandataţi, oameni care au aprobat nişte anomalii. În primul şi în primul rând CPUN a dat un decret prin care furtul din proprietatea de stat, proprietatea obştească (pe care acum el îl reboteza (“proprietate comunitară”), era considerat ceva benign. Se abrogaseră legile dure din vremea lui Ceauşescu și în noul context era mult mai periculos să furi o bicicletă de la vecin decât să furi nişte garnituri de mobilă de la întreprinderea unde lucrai. S-a impus atunci că tu de fapt eşti un extraordinar cetăţean democrat dacă vandalizezi bunurile statului. Aici a început nenorocirea. Oameni care în timpul regimului comunist săvârşiseră delicte, pentru că era un delict acela să deții, de exemplu, valută să îţi rotunjeşti veniturile, au început a fi priviţi ca marile voci ale neamului românesc. Insist să spun că ei nu încălcau legea ca să fie împotriva sistemului, ci din interese personale, fiindcă asta e important pentru profilul moral al noilor lideri. Pe de-a doua parte, noi nu am avut o mişcare de dizidenţă şi nu am avut o mişcare de dizidenţă pentru că la noi nu exista categoria de deţinut politic. Deci sunt nişte lucruri care sunt altfel decât în alte ţări.

A.A.: Şi cei de la Braşov au fost condamnaţi pentru vandalizare, pentru huliganism, pentru tulburarea liniştii publice, dar asta însemna că tu nu puteai să beneficiezi de statutul de deţinut politic şi nu te riscai.

L.B.: Nu-ţi lua nimeni apărarea. Nici Doina Cornea, indiferent câtă publicitate i s-a făcut, nici ea nu avea un program politic. N-a putut să cristalizeze în jurul ei un nucleu şi n-a putut nimeni cristaliza un nucleu pentru că era o situaţie specifică în România. Dar în această penurie s-a recurs la o altă manipulare. Toţi foştii legionari care au fost condamnaţi, înainte de a fi instaurat regimul comunist, sub incidenţa legilor de război, au apărut din nou ca şi revoluţionari anticomunişti. Apoi a fost o retrezire, o redeşteptare a Partidului Naţional Ţărănesc care la fel nu mai putea avea un program politic ancorat în secolul XXI, de fapt nu putea să aibă un program politic de nivel occidental, la nivelul Europei occidentale. Cum să mizezi tu pe ideea că agricultura este cea care aduce bunăstarea poporului? Din păcate mai aud şi acum astfel de aprecieri: “ce bine o să trăim noi din agricultură”. Din agricultură poate trăi, pe măsură ce se modernizează societatea, un tot mai mic segment de oameni. O ţară întreagă nu poate să prospere din agricultură în lumea în care trăim. Ei, acest Partid Naţional Ţărănesc eu aş spune că a făcut enorm rău din punctul de vedere al programului şi acţiunilor politice. S-a reîntors la stilul comunist de acţiune din 1945, când partidul incita să se intre pe moşiile boiereşti şi să se împartă de către ţărani. PNŢ a incitat oamenii care duseseră pământul în CAP şi animalele să vandalizeze CAP-urile, să vandalizeze sistemele de irigaţii. Nu mai spun ce legi s-au adoptat, care permiteau unui om care lucra, era maistru, să spunem, sau inginer într-o antrepriză, să îşi facă o firmă, să ia cei mai buni muncitori care erau în acelaşi timp, ca și el, salarizati de stat şi de fapt el să falimenteze întreprinderea de stat cu bună ştiinţă prin ceea ce azi spunem concurenţă neloială. Toate aceste lucruri care au favorizat o anumită categorie de oameni, după 1990, au dus la corupţia actuală. În 25 de ani pe un astfel de fond care a fost creat de echipele ceauşiste, pe s-a promovat tipul acela rapace al individului care se descurcă, al individului care face orice. În societatea românească s-a impus o sintagmă luată din lumea ţigănească. Ţiganul care fura de demult spunea, scuzându-se: “fur pentru copii, că nu am ce să le dau să mănânce”. Nimeni nu întreba: “dar de ce nu te duci tu să lucrezi, să dai copilului să mânânce?” Era o scuză extraordinară: “fac infracțiunea pentru copiii mei”. Ei, această sintagmă a fost preluată de aceşti indivizi postdecembrişti care îşi scuză orice, simplu: “fur pentru copiii mei, fac pentru copiii mei”. Adică, cum? Tu dai în cap indirect altor copii, pentru copiii tăi?

A.A.: S-a şi spus – marii perdanţi ai acestor tranziţii (pentru că noi am trecut dintr-o tranziţie în alta!) au fost oamenii cinstiţi.

L.B.: Eu aveam acreditare în 1990-1993 în Parlamentul României. Vă rog să mă credeţi că eram siderată. Stând de vorbă cu personajele, şi am stat de vorbă cu tot ce poate fi numit crema politicii româneşti, eram de-a dreptul contrariată. Noi tot spunem acum că în Parlamentul României nu au fost în evoluţie, mă refer la calitatea parlamentarilor, ci involuţie. Eu însă eram siderată la începutul anilor 1990, când constatam ce aşteptaserăm noi şi ce auzeam eu de la crema parlamentarilor. Stăteam de vorbă cu Adrian Severin şi avea fraze ca şi Ceauşescu, de 80-100 de cuvinte. Tu trebuia să îi comprimi discursul, era o tragedie. De pe un reportofon, cu asta se lucra atunci, de pe un reportofon în care aveam o bandă înregistrată de o oră şi jumătate, nu eram în stare să fac ce ar fi astăzi 50 de rânduri din care să iasă ceva coerent. Altfel personajul era extraordinar de impozant. În timp, calitatea umană a lui Severin s-a văzut. Cum a ajuns Severin acolo? Ca nepot al lui Silviu Brucan! Iată o verigă în lanțul slăbiciunilor…

(Va urma)

Dr. Lavinia Betea, despre anatomia corupţiei la români (I)

Related Posts